Pentru OAMENII care își doresc să-și scaleze VENITURILE fără a-și sacrifica sănătatea fizică, mentală sau bunăstarea emoțională.

Mihai STANCA și Alexandra REVNIC prezintă...

RESTART DAY

Transformă-ți relațiile, afacerea și cariera cu o metodă testată și validată, participând la ultimul eveniment de dezvoltare personală din anul acesta.

7 decembrie, București

Din biroul lui Mihai Stanca
București. O zi frumoasă de toamnă. 5 Noiembrie

Dragă cititorule,

Dacă te-ai săturat de relații care par să nu ducă nicăieri sau simți că în carieră bați pasul pe loc, fără să înțelegi de ce…

Atunci, fii sigur, evenimentul acesta e pentru tine! 

Știu, poate sună bombastic, dar lasă-mă să îți explic de ce.

Numele meu este Mihai Stanca și cu câțiva ani în urmă eram în aceeași situație ca tine. 

Deși totul părea bine pe hârtie, ceva nu se lega… Parcă nu reușeam să mă fac înțeles. Oamenii din jurul meu păreau confuzi, iar oportunitățile, care uneori păreau la un pas, dispăreau în fum.

Până într-o zi, când am zis: „Trebuie să fie ceva mai mult!”

Așa că am pus mâna și am dezvoltat un „sistem secret” de comunicare care mi-a permis să vorbesc pe limba interlocutorului din fața mea. 

În loc să continui să bat apa-n piuă cu aceleași conversații care nu duceau nicăieri, am creat o metodă simplă, dar extrem de puternică, care mi-a permis să mă fac înțeles și să am rezultate clare.

Și uite așa, totul s-a schimbat.

În doar câteva luni, am reușit să-mi schimb complet cariera. Mi-am lansat propria afacere de consultanță și, ca să vezi, am ajuns să ajut și alte firme să își îmbunătățească echipele și să-și dubleze profitul.

Dar știi ceva? Nu e vorba doar despre mine.

Acest sistem a funcționat pentru mii de oameni și companii din România.

💰 Am lucrat cu o firmă de contabilitate și, în doar 6 luni, am reușit să le dublăm cifra de afaceri. Proprietara a putut în sfârșit să ia o pauză și să se retragă din operațional.

💰 La DB Schenker, am crescut eficiența echipelor cu 20% într-un an – rezultatele au fost atât de bune încât inițial au crezut că ceva nu e în regulă cu rapoartele.

💰La o clinică medicală renumită, veniturile au crescut cu peste 40% într-un timp scurt, iar pacienții au început să se întoarcă la ei de fiecare dată.

De ce îți spun toate astea?

Nu ca să mă laud, ci ca să îți arăt că acest sistem funcționează pentru oricine. E simplu, e testat, și – cel mai important – funcționează în viața reală, pentru oameni reali, ca tine și ca mine. 

Și ghici ce? Nu trebuie să fii vreun geniu ca să aplici acest sistem.

Dacă simți că ești blocat și meriți mai mult, dacă vrei să îți îmbunătățești relațiile și să ai succes atât personal și profesional, acum e momentul să faci ceva în sensul ăsta.

7 decembrie, București

În ultimii ani am avut bucuria să colaborăm cu aceste companii de top ajutând top management-ul sau echipele să se alinieze mental, fizic și spiritual prin metodele pe care le vei descoperi și tu în acest workshop.

Cum te va ajuta ReSTARt Day să-ți maximizezi afacerea rapid și sustenabil, fără efort suplimentar.

Participând la eveniment, vei descoperi cum să:

 

  • Motivezi echipa și delegi sarcini eficient, astfel încât fiecare să contribuie la succesul afacerii tale, în mod sustenabil.
    Creezi un echilibru între viața profesională și personală, permițând veniturilor tale să crească fără sacrificii constante din partea ta.
    Maximizezi rezultatele aplicând aceste tehnici integrate în fiecare aspect al deciziilor și relațiilor profesionale.
  • ✅ Crești eficiența în afacere sau în carieră prin identificarea și dezvoltarea punctelor tale forte, evitând epuizarea și stresul.
  •  

Cum se traduce asta în viața ta?

  • ✅ Un echilibru între minte, corp și suflet aduce claritate și focus, crescând eficiența și armonia în viața ta personală și profesională.
    ✅ Lucrând într-un ritm aliniat vei contribui la stabilitatea afacerii și la reducerea stresului operațional.
    ✅ Învățând să-ți gestionezi energia, vei putea lua decizii rapide și bine fundamentate, maximizând resursele și productivitatea.

7 decembrie, București

Cine este co-host-ul meu în cadrul acestui eveniment?

Cu o experiență de peste 16 ani în organizarea de evenimente, Alexandra REVNIC condimentează fiecare eveniment cu energie, implicare, creativitate și atitudine pozitivă.

De-a lungul carierei, Alexandra a colaborat cu teatrul Nottara, cu teatrul Metropolis, a făcut parte din emisiunea de divertisment Serviciul Roman de Comedie – PRO TV și a jucat in diferite seriale TV.

Face parte din doua trupe de improvizatie, una pentru copii: „LittleImpro” iar cea pentru adulti „HappyImpro” .

A jucat si in filme, ultimul film, prezent pe Netflix – „Zapada, ceai si dragoste”.

În plină pandemie, Alexandra a creat workshop – ZoomCamp, pornind de la nevoile antreprenorilor, al celor care activiteaza in vanzari si nu numai prin care își dorește sa ajunga la fiecare dintre participanti si sa ajusteze, la fiecare in parte, creativitatea, bucuria de a transmite mai departe un mesaj, un produs, un serviciu intr-un mod liber, clar – fără a urmări o serie de slide-uri.

7 decembrie, București

ți-am pregătit 6 invitați speciali pentru acest eveniment

– în următoarele zile vor fi anunțati și restul invitaților speciali – 

Iată ce spun câțiva dintre ei dintre participanții de la ediția anterioară a evenimentului: 👇​

De ce RESTART day este diferit de orice alt eveniment? 

  • Acest eveniment nu este doar despre teorie. Îți oferă:


    • ✅ Metode dovedite pentru a crea un echilibru între viața profesională și personală, permițând afacerii tale să crească fără implicarea ta constantă.
    •  
    • ✅ Soluții eficiente pentru a-ți gestiona resursele și a-ți elibera timpul, astfel încât să te concentrezi pe expansiunea afacerii.


      Tehnici dovedite care au ajutat antreprenori să își crească cu 40% performanța prin alinierea echilibrului interior și exterior.

    •  
  • ✅ Instrumente simple pentru a maximiza productivitatea și claritatea, obținând rezultate mai rapide și mai sustenabile
  •  

alege varianta potrivită pentru tine

GENERAL ACCESS

OFERTA EARLY BIRD

399 lei

Potrivit pentru cei dedicați să își construiască relații solide și o rețea de contacte de încredere, menite să sprijine creșterea personală și profesională.

  • ✅  Participarea la training-ul din cadrul ReSTARt Day – General Access;
  •  
  • ✅ Participarea la panel speakeri eveniment – General Access;
  •  
  • Workbook eveniment;
  •  
  • ❌ Sesiune 9D Breathwork de 90 de minute cu Luiza Ciurlea;
  •  
  • Sesiune Privată în format de grup cu Alexandra Revnic;
  •  
  • Prânz Privat împreună cu Mihai Stanca în cadrul evenimentului.
  •  

VIP ACCESS

OFERTA EARLY BIRD

599 lei

Ideal pentru cei ambițioși și orientați spre succes, care își doresc să stabilească relații la nivel înalt și să își consolideze statutul într-un mediu exclusivist.

  • ✅  Participarea la training-ul din cadrul ReSTARt Day – General Access;
  •  
  • ✅ Participarea la panel speakeri eveniment – General Access;
  •  
  • Workbook eveniment;
  •  
  • ✅  Sesiune 9D Breathwork de 90 de minute cu Luiza Ciurlea;
  •  
  • ✅ Sesiune Privată în format de grup cu Alexandra Revnic;
  •  
  • Prânz Privat împreună cu Mihai Stanca în cadrul evenimentului.
  •  

ULTRA VIP ACCESS

OFERTA EARLY BIRD

749 lei

Creat pentru elita hotărâtă să atingă excelența și succesul la cel mai înalt nivel, prin conexiuni și acces la oportunități într-un cerc ultra select.

  • ✅  Participarea la training-ul din cadrul ReSTARt Day – General Access;
  •  
  • ✅ Participarea la panel speakeri eveniment – General Access;
  •  
  • Workbook eveniment;
  •  
  • ✅  Sesiune 9D Breathwork de 90 de minute cu Luiza Ciurlea;
  •  
  • ✅ Sesiune Privată în format de grup cu Alexandra Revnic;
  •  
  •  Prânz Privat împreună cu Mihai Stanca în cadrul evenimentului.
  •  

iar acum a venit momentul să arunc bomba!

Îți ofer o garanție 100% că vei adora acest eveniment sau îți returnez toți banii.

Mai mult, dacă încerci strategiile de la eveniment și nu îți cresc vizibil rezultatele în comunicare sau relațiile personale, spune-mi…

Exact, ai înțeles bine.

Doar trimite-mi un email sau sună la numărul de pe factură și îți returnez costul, fără întrebări.

Ce zici, sună bine, așa-i?

7 decembrie, București

Copyright ©2024 HRUp Group | Toate drepturile rezervate